Sub o frunza de tei ne ascundem de ploaie,
Sub o frunza de stejar ne soptim povestioare,
Iar sub o frunza de castan, te-am gasit pe tine.
Cu al tau fir de par, pe cerul senin ne desenez povestea.
In sfarsit dupa incendii devastatoare nu mai am cenusa in mine.
Acum stau pe banca ce ne pastreaza amintirile
Si port o discutie cu o furnica.
Ea imi spune ca pentru o surata
Orice insecta indata se sacrifica.
Eu am fost mereu o furnica,
Si chiar asa lumea pentru mine e tot prea mica.
Impreuna pe toata am cunoscut-o,
Incalecati pe aceasi raza de soare,
Am vazut trecutul, prezentul si viitorul.
Lumea nu e destul de mare...
Iar fiecare mileniu se aseamana cu celelalte:
Intotdeauna aceasi iubiti sub o frunza de tei
Si aceleasi povesti cu fir de par pe cer desenate.
