O ploaie rece si indelungata mi-a sters mintea de cenusa.
Merg incet pe strazile singuratice si inundate
Si cu regret realizez ca am fost mult prea cunfundat in pacat.
Dezamagirea ma inconjoara.
Tot ce am vrut a fost sa fiu un simplu slujitor al divinitatii,
Cum floarea-soarelul plecata isi tine capul in asteptarea diminetii.
Avansare, cunoastere, alcool, iarba, tunun, copaci si sani goi.
Nepasare, fericire, dezarmare, greseala si lacrimi pe albe foi.
Negare, resemnare, iar fericire si dor infinit.
Lumina, fraternitate si o simpla umbra a unui suflet nedorit.
Acum ploaia s-a oprit.
Un nimeni sta pe drum ud si neclintit.
Eu, acum pomilor incet soptesc:
Foc nu se va mai aprinde in mintea mea,
Ca de cenusa eu sa ma feresc.
